Purtătorul de cuvânt al lui Iohannis, la INTERVIURILE GÂNDUL: „Vin dintr-o lume din afara sistemului de orice fel. Nu mă duc acolo să arăt câte neologisme cunosc”

Gândul: A fost o surpriză nominalizarea dumeavoastră.

Tatiana Niculescu-Bran: Da, și pentru mine.

Sunteți o alegere oarecum atipică în sensul că predecesorii dumneavoastră au scris cărți mai mult după plecarea de la Cotroceni și mai puțin înainte de a accepta funcția de purtător de cuvânt. Cum credeți că s-a ajuns la nominalizarea dumneavostră? Cum și când v-a făcut președintele Iohannis această propunere?

T. N.-B.: Nu l-am cunoscut înainte pe președinte. Mai precis l-am cunoscut, în persoană, acum o săptămână. Pe parcursul campaniei electorale și imediat după – nu. Eu m-am implicat pentru prima dată în viață într-o campanie electorală pentru că chiar cred – și am crezut și atunci – că alegerea domnului Iohannis în funcția de președinte e o șansă istorică pentru noi toți și pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru lumea mea. În ce sens m-am implicat: am scris articole de opinie și am militat așa, cu mijloacele mele complet independente, pentru alegerea domnului Iohannis nu ca soluția răului celui mai mic, ci ca o soluție excelentă și ca o oportunitate rară pentru România. Sigur, pe unii dintre prietenii mei i-am convins, pe alții nu. Bănuiesc că președintele va fi citit de-a lungul campaniei electorale ce scriam eu – sau poate staff-ul domniei sale din PNL – și cum scriam și probabil la această decizie a mai contribuit și experiența mea de 14 ani în presa profesionistă, respectiv la radio BBC.

Ne-am întâlnit săptămâna trecută înainte ca președintele să plece în Statele Unite. Mi-a propus această funcție – eu am avut îndoieli nu față de domnia sa, ci față de mine însămi – și mi-a dat termen de gândire până astăzi. Iar astăzi, dumnealui nefiind în țară, urma să decid dacă primesc sau nu primesc și dacă eram de acord trebuia să fac și publică această știre, ceea ce am și făcut. Aceasta este povestea despre cum am ajuns eu purtător de cuvânt.

„M-am atașat de susținătorii lui Klaus Iohannis de pe Facebook”

Și aceasta este o modalitate atipică de a da știrea. De ce prin Facebook?

T. N.-B.: Pentru că eu nu sunt încă purtător de cuvânt ca să pot trimite comunicate oficiale, președintele nu este încă învestit – este președinte ales deocamdată – și nu are încă la îndemână pârghiile mediatice prin care să trimită comunicate oficiale, nici nu este în țară și, până la urmă, Facebook-ul, în perioada campaniei electorale, a devenit un spațiu al libertății de exprimare. Știrea a fost deja confirmată de PNL și va fi sigur confirmată de președinte imediat ce se întoarce în țară.

Este și un semnal pentru susținătorii lui Klaus Iohannis de pe Facebook?

T. N.-B.: Eu m-am atașat de ei. Trebuie spus că eu sunt o novice în materie de Facebook. Să nu vă închipuiți că sunt o foarte experimentată manipulatoare de știri pe Facebook. Eu sunt pe Facebook de mai puțin de un an. Și am fost, inițial, din motive de promovare a cărților mele. Altfel, eu n-aș fi fost niciodată pe Facebook.

După efectul din campanie, vedeți Facebook și ca un posibil motor de promovare a unei instituții cum este Administrația Prezidențială?

T. N.-B.: Este cu siguranță. Este un spațiu public de exprimare. Ne aflăm într-un spațiu public și România nu este o inovatoare totală în acest domeniu al campaniilor electorale petrecute în spațiul virtual. Se întâmplă lucrul acesta de ani buni deja. Am citit niște comentarii în care se spunea că tineretul a fost manipulat de Facebook. Păi eu nu fac parte din tineret. Pe Facebook au fost și sunt oameni din generația mea – care este generația președintelui de altfel – oameni care au copii mari, care au cariere în spate și care sunt bine trecuți de 40 de ani. Nu e vorba de un elan adolescentin care mână lumea pe Facebook și acolo se petrec toate manipulările din lume. Nu. A fost un spațiu de exprimare liberă în contextul în care exprimarea liberă nu mai era chiar așa la îndemână.

Intenționați să-l folosiți mai mult la Președinție?

T. N.-B.: Eu, ca purtător de cuvânt, da. Dar asta va fi decizia președintelui. Dacă președintele ar fi de acord, eu l-aș folosi.

„În niciun caz președintele nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puțin fixă”

Am avut în ultimii ani mai multe tipologii de purtători de cuvânt – unii la fel de vizibili ca și președintele, alții aproape invizibili. Ați avut vreo discuție cu președintele ales despre ce tip de președinte va fi Klaus Iohannis din acest punct de vedere?

T. N.-B.: Nu am avut o discuție. Ceea ce știu este că președintele vrea să creeze la Cotroceni un spațiu special pentru jurnaliști care să le permită să se informeze cât mai repede, cât mai corect și care să fie un spațiu cât mai prietenos. Ei fiind presați de timp, să poată, eventual, să își redacteze știrile de acolo, într-un spațiu prietenos, un fel de Centru de presă.

Un astfel de loc există de mai mulți ani.

T. N.-B.: Există, dar într-un stadiu – aș zice – incipient.

Până acum, pe de o parte informațiile au fost „centralizate” în mâinile purtătorului de cuvânt, iar președintelui, pe de altă parte, i s-a spus „Cucul de la Cotroceni” pentru ieșirile constante la 18.30 cu o declarație de presă. Se va schimba acest tipar de comunicare?

T. N.-B.: Așa cum președintele Iohannis a și spus, în niciun caz nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puțin fixă. Cred că va fi, cel puțin în prima parte a mandatului, mult mai discret din acest punct de vedere. (…)

Fiecare președinte își găsește un purtător de cuvânt care îl reprezintă și ca personalitate, și ca om, și ca atitudine față de presă. Pentru mine, instituția purtătorului de cuvânt nu e atât o funcție cât o meserie pe care eu sper să o fac bine și nu mă duc la Cotroceni atât pentru președinte – care nu are nevoie de mine să fie un președinte bun -, ci mă duc și pentru colegii din presă. Cunosc foarte bine viața unui jurnalist și știu cât de important e să ai știri la timp, să ai știri adevărate, să ai știri verificate, să te și simți respectat și prețuit. Mica mea ambiție ar fi să contribui cumva la restaurarea demnității și a jurnalistului și a credibilității presei.

Ce n-ați mai face la fel ca predecesorii dumneavoastră?

T. N.-B.: Eu nu sunt genul de om care să vină în fața jurnaliștilor, să se urce pe un piedestal și să recite un text lemnos. Știu foarte bine, din experiența mea de jurnalist, cum aruncăm la coș zeci, poate sute de comunicate, în fiecare zi, redactate într-un limbaj de nedigerat. Noi, acolo, suntem niște slujbași ai oamenilor. Pe mine mă interesează mai mult ca oricând interesul public și traducerea politicilor publice pe înțelesul oricărui om. Nu mă duc acolo să fiu deșteaptă, să arăt câte neologisme cunosc. Nu. Ideea este ca România aceasta a bășcăliei interminabile și a resentimentului să devină – și prin presă, și prin comunicare – o Românie a comunicării și a speranței. Poate sunt vorbe mari, dar eu așa cred.

„Nu știu cum funcționează mașinăria acestei echipe. Voi vedea de pe 11 decembrie”

Imaginea Președinției este, pentru dumneavoastră, imaginea unui singur om sau este cea a unui om întărită de notorietatea a 12, 14, 16 consilieri prezidențiali? Cum le vedeți rolul și locul?

T. N.-B.: Eu cred că ei trebuie să fie niște oameni care să îl ajute pe președinte în măsura în care președintele are nevoie de ajutorul lor. Atât. Nici consilierii, nici purtătorul de cuvânt nu cred că trebuie să se erijeze în altceva. Președintele este cel care ia decizii. M-am gândit că, la un moment dat, poate să nu îmi placă o decizie pe care o ia președintele, dar pe care trebuie să o transmit presei. Sigur că, dacă e de competența mea, voi încerca să aduc contraargumente, dar dacă nu voi reuși să îl conving pe președinte, voi face ceea ce decide președintele. Voi fi purtătorul de cuvânt al președintelui, nu al propriilor mele gânduri și decizii.

Cu viitorii colegi ați avut vreo discuție până acum?

T. N.-B.: Nu. Eu nu știu nici cine sunt ceilalți consilieri de pe listă. Eu vin dintr-o lume din afara sistemului de orice fel – și politic, și instituțional. Nu știu cum funcționează mașinăria aceastei echipe. Voi vedea de îndată ce se întoarce președintele, pe 11 decembrie, și de îndată ce va face publică această listă.

Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București și a Institutului European de Jurnalism de la Bruxelles, Tatiana Niculescu – Bran a condus biroul BBC Word Service din România între 2004 și 2008, după 9 ani în care fusese redactor la secția română a postului de radio britanic. Este autoarea romanelor „Cartea Judecătorilor”, „Nopțile Patriarhului”, „În Țara lui Dumnezeu” ,”Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut” și „Spovedanie la Tanacu”. Publicată în 2006 la Polirom, „Spovedanie la Tanacu” este cartea care a stat la baza scenariului piesei de teatru omonime regizate de Andrei Șerban și care a inspirat filmul lui Cristian Mungiu, „După dealuri”.